Copiii care au încercat să-l prindă pe Moș Nicolae.
Am trecut la ,,ă” iar pentru lecția de mâine am realizat următoarea prezentare în care l-am introdus și pe sărbătoritul zilei, pe Moș Nicolae.
Cei 5 frați din povestea noastră și-au pus ghetuțele lângă patuțurile lor. S-au gândit că foșnetul și zgomotele făcute de Moșul atunci când va așeza cadourile în gheată îi vor trezi, iar ei vor putea astfel să îl prindă. Dar noi știm foarte bine că Moș Nicolae este esența sărbătorii. Așa că îl ajutăm. Lucrăm în liniște exercițiile ca să nu trezim copiii, citim și scriem cuvintele de la tablă și astfel Moșul va putea trece de la un pătuț la altul și va găsi, într-un final, ieșirea.